.-H. Lévy sau parantezele fără sfârşit. Nu-mi displace acest tip, prin elecţie opozabilă – pentru că nu-mi place cum arată gloata care i se opune. E mai delicat decât se crede, adesea are dreptate şi nu e lipsit de merite certe în trecut. Dar dumnezeule, urmărindu-i recent o conferinţă… – ce inflaţie de vorbe, pentru a spune lucruri atât de palide. Când nu ai nimic de spus dar ai citit totul în viaţă, tragedia e că tinzi să acoperi golurile de creaţie prin corelaţii şi ornamental. Mobilizezi citate, dezvolţi cauzalităţi de care sfârşeşti prin a fi surprins, strecori anecdotică, patinezi continuu fără a transmite o singură idee fecundă, care să-ţi aparţină. Tropism năucitor de trist, cu totul inexplicabil.
90% dintre miliardari au peste 60 de ani… Detaliu melancolic. N-avem în faţă decât prima generaţie, n-a apărut încă lumea moştenitorilor. Pe ei, cei naturaliter bogaţi, născuţi calmi, lipsiţi de cearcănele parvenirii, apucase să-i vadă Fitzgerald în anii ’20, întrezărind câteva sclipiri curioase de lume.
Nu mi-a plăcut interviul, aproape in articulo mortis, cu Simone B. Ştiu că Dodille a insistat, că aproape nu putea face altfel etc. Totuşi, cine va şterge senzaţia de inadecvare? Nu suntem aici pentru a da ‘interviuri’ când celălalt nu mai e. Nu se poate rosti nimic, nici măcar o frază. Aţi avut împreună, s-ar părea, o viaţă. Nu-l transformi într-un singular al persoanei a III-a, pentru absolut nimeni. E realmente grotesc. Alege să taci. Cu orice preţ, să taci. A fost partea unică, autentică a vieţilor voastre. Nimeni nu va intra acolo înţelegând ceva. În general, dacă n-ai murit încă nu e cazul să te improvizezi în biograf.
De cumpărat un număr de cărţi. Partea cea mai deprimantă a săptămânii.
90% dintre miliardari au peste 60 de ani… Detaliu melancolic. N-avem în faţă decât prima generaţie, n-a apărut încă lumea moştenitorilor. Pe ei, cei naturaliter bogaţi, născuţi calmi, lipsiţi de cearcănele parvenirii, apucase să-i vadă Fitzgerald în anii ’20, întrezărind câteva sclipiri curioase de lume.
Nu mi-a plăcut interviul, aproape in articulo mortis, cu Simone B. Ştiu că Dodille a insistat, că aproape nu putea face altfel etc. Totuşi, cine va şterge senzaţia de inadecvare? Nu suntem aici pentru a da ‘interviuri’ când celălalt nu mai e. Nu se poate rosti nimic, nici măcar o frază. Aţi avut împreună, s-ar părea, o viaţă. Nu-l transformi într-un singular al persoanei a III-a, pentru absolut nimeni. E realmente grotesc. Alege să taci. Cu orice preţ, să taci. A fost partea unică, autentică a vieţilor voastre. Nimeni nu va intra acolo înţelegând ceva. În general, dacă n-ai murit încă nu e cazul să te improvizezi în biograf.
De cumpărat un număr de cărţi. Partea cea mai deprimantă a săptămânii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu